DE CE SCRIU AICI?

de ce m-am hotarat sa scriu blogul?
cred ca de singuratate, pentru faptul ca am trecut prin multe, ca mi-am luat viata de la zero , cu prieteni noi si ganduri noi, ca am adunat atat de multa dragoste in mine, incat ma sufoca,

o sa o eliberez cate putin aici.....

as putea spune ca imi e dor de acele vremuri..in care...dar nu vreau sa ma mai gandesc, sa mai traiesc din amintiri, sa ma intorc de fiecare data la acele lucruri si in final sa ajung de unde am pornit...

va fi o perioada grea, in care voi simti dor, voi simti teama, voi simti iubire, si nu voi avea cum sa le impartasesc, decat asa, catre mine si catre altii....

intr-un moment de slabiciune, am decis sa plec departe si sa iau toate amintirile mele sa le ingrop acolo, ...sau ...sa le las aici, aici unde le-am trait, unde le-am faurit, unde mi-au ramas locuri dragi si oameni dragi,alei si banci din parc, cateva note muzicale si poate chiar mirosul care se simtea inca in aerul pe care il respiram...

am vrut sa fug de toate astea
si am facut-o
am ajuns intr-un paradis ce promitea multe, m-am incarcat cu sperante si vise noi...
am avut parte de dezamagire, si mi-am dat seama ca imi lipseau tocmai acele lucruri de care fugisem,...si mai ales de prieteni, de iesiri, de aleile din parc, de locurile alea sfinte mie....

si oricate perspective as fi avut acolo, m-am intors,,,,,mi-am dat seama ca nu bogatiile sunt totul in viata

mi-am dat seama ca am nevoie de mangaieri, de o privire dimineata in zori de zi, de o mana pe obrazul meu atuci cand lacrima tremura sa-si faca loc printre gene...si ca nu "mediul oportun pentru a crea o familie si a creste un copil" alaturi de respect este totul...nu...cu asta nu se poate trai o viata, sau cel putin eu nu pot....pentru ca am incercat

m-am razbunat pe mine intr-un final, pentru ca am murit usor usor , de dragoste, de dor

m-am reintors , cu forte noi, si m-au intampinat brate deschise ale prietenilor adevarati dar totodata judecati gresite si priviri iscoditoare....

si atunci am plans, si am suferit din nou

cineva imi spunea:" NU O SA VEZI NICIODATA PE NIMENI CA VA ARUNCA CU PIETRE INTR-UN POM FARA FRUCTE" si atunci am putut zambi.....dar nu pentru insemnatatea vorbelor ca sunt invidiata si ca au de ce sa vorbeasca, ci pentru faptul ca aceste vorbe au venit de la o persoana pe care nu o cunoasteam decat din povesti, un suflet care a fost langa mine neconditionat, si mi-a ridicat capul din pamant numai cu vorbe( MULTUMESC DUDU)

m-a asteptat Sister, dornica si nerabdatoare de iesiri neplanificate, Dumnezeule ce dor mi-a fost.....

tin minte inainte sa plec, anul trecut , cand am venit sa imi iua ramas bun, imbratisarea aia, care imi misca si acum sufletul. spuneam ca ne pare rau ca nu ne-am gasit mai devreme...Sis, NIMIC NU E INTAMPLATOR, eu ma bucur ca ne-am gasit atunci cand ambele aveam nevoie. am plecat atunci si mi s-a scurs o lacrima, dar am ascuns-o repede ( gandindu-ma ca BIG GIRLS DON"T CRY)....

si m-a mai asteptat iubirea pe care o refuzasem inainte sa plec, o refuzasem pentru a nu-i face rau, gasind motive nefondate plecarii mele, am lasat lacrimi si semne de intrebare in urma mea, si desi am ramas cu sufletul la aceasta persoana, nu am mai avut curajul de a cere nimic.
gandurile mi-au fost citite inca o data, si asa cum spunea " imi flutura un steag, pe care eu refuzam sa-l vad", am acceptat sa intarm din nou unul in viata celuilalt, (desi nu plecase niciun moment din viata mea), dar am gasit indoiala, distanta, flacara care arsese si abia mai scanteia, am gasit dorul nebun de a fi unul langa altul, am regasit poate orgolii care intr-un final ne-au indepartat

si cu ce am ramas?
din vechii prieteni mi-au mai ramas cat sa-i numar pe degetele de la o mana ( s-au cernut singuri)
zilele astea prea putine sperante...si prea mult dor...prea multe lacrimi

dar mi-am schimbat viata si am inceput, efectiv sa fac ceva pentru mine

DACA MIE NU IMI PASA DE MINE, NIMANUI NU-I VA PASA