NU POT UITA DE MINE

Nu pot iubi iubi pe nimeni şi nici nu pot fi fericită dacă nu mă iubesc pe mine şi dacă nu mă gândesc întâi de toate la mine.

Am trăit până acum mulțumindu-le celorlalți...o greșeala mare care s-a transformat pentru mult timp in "ghidul de viață". să trăiesc pentru a-i mulţumi pe cei din jurul meu şi pentru a-i afce fericiţi. Şi la mine cine se gânde??? La ceea ce simţeam eu , în spatele veşnicului zâmbet cine se gândea??

Gândind şi trăind pentru alţii poţi ajunge la o mare criză de personalitate.

mi-a fost demonstrat că viaţa îţi dă ia lucruri, dar totodată îţi aduce altele noi, mult mai bune decât cele pe care le aveai(chiar dacă uneori nu vrem sa recunoastem asta)

niciun motiv nu justifică lipsa dragostei de viaţă. Dar atunci când eşti atât de legat de cei din jurul tău, când depinzi emoţional de ei, când îi transformi în datoria vieţii tale, toate aceste dispar când îi pierzi sau te dezamăgesc şi te trezeşti singur pe lume fără scopuri precise în viaţă.

Cel mai grav este sentimentul de vinovăţie care se amestecă cu o senzaţie de eşec!
simţi ca s-a pierdut totul si ca nu ai fost suficient de bun şi că nu ai dat totul...când, de fapt, ţi-ai petrecut viaţa prin ochii lor, uitând de tine...

PSŞ gandseste-te daca cel pentru care dai totul merita( nu mai specific ca ar trebui sa mai dea la randul sau macar un zambet de multumire)